(1) În cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu.(2) În procesele în care urmează să fie ascultată o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, ascultarea se va face în camera de consiliu, dacă instanța apreciază că este în interesul acesteia.(3) Ținând seama de împrejurările procesului, instanța hotărăște dacă, după caz, părinții, tutorele sau alte persoane vor fi de față la ascultarea celor prevăzuți la alin. (1) și (2). (la 18-08-2022, Articolul 226 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul I , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 7, Articolul 8, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )
Titlul I — Procedura în fața primei instanțe
Capitolul II — Judecata
Codul de Procedură Civilă
Articolul 226
Ascultarea minorilor și a majorilor puși sub ocrotire