(1) Mărturia se va scrie de grefier, care va consemna întocmai și literal declarația martorului, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător, grefier și martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre aceasta în încheierea de ședință. (la 21-12-2018, Alineatul (1) din Articolul 323 , Subsectiunea a 3-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul I , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 ) Notă

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 832 din 9 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 3 mai 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma „întocmai și literal“ din cuprinsul art. 323 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost modificat prin dispozițiile art. I pct. 35 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative este neconstituțională.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, în intervalul cu data de 3 mai 2022-16 iunie 2022, sintagma „întocmai și literal“ din cuprinsul art. 323 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost modificat prin dispozițiile art. I pct. 35 din Legea nr. 310/2018, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice în data 17 iunie 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.(2) Orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de judecător, de grefier și martor, sub sancțiunea de a nu fi luate în considerare.(3) Locurile nescrise din declarație trebuie barate cu linii, astfel încât să nu se poată face adăugiri.(4) Dispozițiile art. 231 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.