(1) Atunci când contestația a fost făcută cu rea-credință, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestației.(2) Reaua-credință rezultă din caracterul vădit nefondat al contestației, precum și din orice alte împrejurări care îndreptățesc constatarea că exercitarea acesteia s-a făcut în alt scop decât acela pentru care legea o recunoaște. (la 11-07-2022, Articolul 526 din Titlul IV , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 199 din 7 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 08 iulie 2022 ) Notă Conform articolului II din LEGEA nr. 199 din 7 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 08 iulie 2022, dispozițiile art. 524-526 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, sunt aplicabile și contestațiilor formulate după data intrării în vigoare a prezentei legi. Cartea a III-a Procedura necontencioasă judiciară
Titlul IV — Contestația privind tergiversarea procesului
Codul de Procedură Civilă
Articolul 526
Sancționarea contestatorului de rea-credință