(1) În tot cursul procesului, instanța va stărui ca părțile să împartă bunurile prin bună învoială.(2) Dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit înțelegerii lor. Împărțeala se poate face prin bună învoială și dacă printre cei interesați se află minori, persoane care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială ori dispăruți, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă, precum și, dacă este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal. (la 18-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 983 , Titlul V , Cartea a VI-a a fost modificat de Punctul 35, Articolul 8, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 ) (3) În cazul în care înțelegerea privește numai partajul anumitor bunuri, instanța va lua act de această învoială și va pronunța o hotărâre parțială, continuând procesul pentru celelalte bunuri.(4) Dispozițiile art. 438-441 sunt aplicabile.
Titlul V — Procedura partajului judiciar
Codul de Procedură Civilă
Articolul 983
Rolul activ al instanței. Înțelegerile dintre părți