(1) După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.(2) Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile. (la 02-05-2016, Alin. (2) al art. 344 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 75 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016, care modifică art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 15 decembrie 2014. ) Notă Decizie de admitere - RIL nr. 14/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 765 din 5 septembrie 2018: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilește următoarele: Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.(3) În cazurile prevăzute la art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. (la 02-05-2016, Alin. (3) al art. 344 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 75 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016, care modifică art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 15 decembrie 2014. ) (4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. (la 02-05-2016, Alin. (4) al art. 344 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 75 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016, care modifică art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 15 decembrie 2014. ) (la 01-02-2014, Art. 344 a fost modificat de pct. 221 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )
Partea Specială
Titlul II — Camera preliminară
Codul de Procedură Penală
Articolul 344
Măsurile premergătoare