(1) În cazul dispariției unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparține unui astfel de dosar, organul de urmărire penală sau președintele instanței la care se găsea dosarul ori înscrisul întocmește un proces-verbal prin care constată dispariția și arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lui.(2) În baza procesului-verbal, se procedează potrivit dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol.
Partea Specială
Titlul IV — Proceduri speciale
Capitolul VII — Procedura în caz de dispariție a dosarelor judiciare și a înscrisurilor judiciare
Codul de Procedură Penală
Articolul 543
Constatarea dispariției dosarului sau înscrisului