(1) Strămutarea poate fi cerută de părți, de persoana vătămată sau de procuror. (la 23-05-2016, Alin. (1) al art. 72 a fost modificat de pct. 10 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. ) (2) Cererea se depune la instanța de unde se solicită strămutarea și trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum și motivarea în fapt și în drept.(3) La cerere se anexează înscrisurile pe care aceasta se întemeiază.(4) În cerere se face mențiune dacă inculpatul este supus unei măsuri preventive.(5) Cererea se înaintează de îndată Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente împreună cu înscrisurile anexate. (la 01-02-2014, Alin. (5) al art. 72 a fost modificat de pct. 39 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) (6) Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă poate solicita informații de la președintele instanței de unde se solicită strămutarea sau de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare. Când Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer președintelui curții de apel la care se află cauza a cărei strămutare se cere. Când curtea de apel competentă este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer președintelui tribunalului la care se află cauza a cărei strămutare se cere. (la 01-02-2014, Alin. (6) al art. 72 a fost modificat de pct. 39 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) (7) În cazul respingerii cererii de strămutare, în aceeași cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.(8) Introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei.
Partea Generală
Titlul III — Participanții în procesul penal
Capitolul II — Competența organelor judiciare
Codul de Procedură Penală
Articolul 72
Cererea de strămutare și efectele acesteia