(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. (la 30-05-2022, Alineatul (1) din Articolul 155 , Titlul VII , Partea GENERALĂ a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 30 mai 2022 ) Notă

Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal (în forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 30 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 30 mai 2022) sunt neconstituționale.(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.(3) Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

(la 01-02-2014, Alin. (4) al art. 155 a fost modificat de pct. 18 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) Notă

Decizie de admitere: HP nr. 391/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1143 din 10 decembrie 2025:

1. În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal. 2. Ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale, în aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale. Notă

Decizie de respingere: RIL nr. 25/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 86 din 6 februarie 2020
Decizie de respingere: HP nr. 5/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 381 din 15 mai 2019
Decizie de admitere: HP nr. 391/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1143 din 10 decembrie 2025:

1. În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal. 2. Ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale, în aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.