(1) Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (la 25-07-2021, Alineatul (1) din Articolul 250 , Capitolul IV , Titlul II , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 207 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 22 iulie 2021 ) Notă

Decizie de respingere: HP nr. 2/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 293 din 24 martie 2021.
Decizie de respingere: HP nr. 53/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1120 din 21 noiembrie 2022.(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. Notă
Decizie de respingere: HP nr. 2/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 293 din 24 martie 2021.(3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.