(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (la 20-03-2020, Articolul 326 din Capitolul III , Titlul VI , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 20 martie 2020 )
Partea Specială
Titlul VI — Infracțiuni de fals
Capitolul III — Falsuri în înscrisuri
Codul Penal
Articolul 326
Falsul în declarații