(1) Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului.(2) Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar și de administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.(3) În vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitorului nu există suficiente lichidități, lichidatorul judiciar va putea valorifica de urgență bunuri ale debitorului, cu prioritate pe cele asupra cărora nu există cauze de preferință, pentru obținerea acestor lichidități, fără aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitație publică, după evaluarea prealabilă, pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluatorul autorizat. Licitația publică se poate desfășura chiar și prin mijloace electronice de comunicare la distanță indicate, în conformitate cu prevederile regulamentului stabilit de lichidatorul judiciar. În acest caz, procesul-verbal se semnează doar de lichidator. (la 17-07-2022, Alineatul (3) din Articolul 153 , Paragraful § 1. , Sectiunea a 7-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 98, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 ) § 2. Efectuarea lichidării
Titlul II — Procedura insolvenței
Capitolul I — Dispoziții comune
Legea Insolvenței nr. 85/2014
Articolul 153
Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului