(1) Prezentul cod se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an.(3) În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2).(4) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) modificările care decurg din angajamentele internaționale ale României, precum și modificările și/sau completările prin care se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, exclusiv în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit tratatelor Uniunii Europene și regulamentelor subsidiare agreate la nivel european. (la 20-09-2023, Alineatul (4), Articolul 4, Capitolul II, Titlul I a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 74 din 20 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 20 septembrie 2023 )
Titlul I — Dispoziții generale
Capitolul II — Aplicarea și modificarea Codului fiscal
Codul Fiscal
Articolul 4
Modificarea și completarea Codului fiscal