(1) Marcarea produselor accizabile prevăzute la art. 421 se efectuează prin timbre sau banderole.(2) Dimensiunea și elementele inscripționate pe marcaje sunt stabilite prin normele metodologice.(3) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, importatorul autorizat sau destinatarul certificat are obligația să asigure ca banderolele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze banderola, iar timbrele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, astfel încât timbrul să nu poată fi îndepărtat de pe ambalaj fără a fi deteriorat. (la 13-02-2023, Alineatul (3) din Articolul 423 , Sectiunea a 19-a , Capitolul I , Titlul VIII a fost modificat de Punctul 86, Articolul I din ORDONANȚA nr. 4 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 28 ianuarie 2022 ) (4) Produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole deteriorate ori altfel decât s-a prevăzut la alin. (2) și (3) sunt considerate ca nemarcate.
Titlul VIII — Accize și alte taxe speciale
Capitolul I — Regimul accizelor armonizate
Codul Fiscal
Articolul 423
Proceduri de marcare