Operatorii economici plătitori de accize prevăzuți la art. 444 sunt obligați:
a) să se înregistreze ca plătitori de accize la autoritatea fiscală competentă;
b) să calculeze accizele și să le verse la bugetul de stat la termenele stabilite, fiind răspunzători pentru exactitatea calculului și vărsarea integrală a sumelor datorate; (la 01-01-2024, Litera b), Articolul 445, Capitolul II, Titlul VIII a fost modificată de Punctul 130., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
c) să țină evidența accizelor și să depună anual deconturile privind accizele, conform dispozițiilor legale privind obligațiile de plată, la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare. (la 01-01-2024, Litera c), Articolul 445, Capitolul II, Titlul VIII a fost modificată de Punctul 130., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
d) să evidențieze distinct accizele în factură în situația în care au obligația emiterii facturii conform art. 319, în cazul operatoriilor economici care produc și comercializează în România produsele prevăzute la art. 439. (la 01-01-2024, Articolul 445, Capitolul II, Titlul VIII a fost completat de Punctul 131., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )