(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. Notă
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice raportat la art. 2.517 din Codul civil și art. 171 din Codul muncii referitoare la termenul legal general de prescripție, stabilește că: Nu se poate constata încălcarea principiului nediscriminării prin stabilirea dreptului la plata drepturilor salariale pentru o parte a aceleiași familii ocupaționale, cu constatarea împlinirii termenului general de prescripție pentru o altă parte a aceleiași familii ocupaționale.